Buceș este o comună din Munții Apuseni care, încă de anul trecut, a început o campanie al cărei titlu este mai mult decât sugestiv – „opriți depopularea satelor moțești“. Autoritățile locale invită pe oricine din țară, ba chiar și de peste hotare, să cumpere case și terenuri în această localitate. Deja primele familii s-au așezat aici, ba chiar și-au înscris și copiii la școala comunală.
Comuna hunedoreană se află la jumătatea distanței între orașele Brad și Abrud. Pe o șosea bună, mai ales că are și caracter național – DN74. Bat la ușa autorităților din Buceș, să aflu mai multe amănunte despre inedita lor campanie. Deja știam câte ceva de pe site-ul lor oficial – buces.ro – cu privire la motivația acestei idei. Gazdele sunt pregătite să-mi pună la dispoziție informațiile de care am nevoie. Mai întâi, câte case sunt nelocuite acum în Buceș – peste 60. La capitolul costului, asta negociezi cu proprietarii. Cineva de pe aici îmi spunea la un moment dat că “se stinge o generație” și că nu e săptămână în care să nu se audă în sat, măcar o dată, clopotele de înmormântare. Bătrânii dispar și copiii sau nepoții lor, plecați demult la oraș, doar prin telefon pot fi găsiți, în cazul în care vrei să cumperi locuința bătrânească. Primăria a pus pe site-ul oficial telefoanele celor care vor să vândă casa părinților sau bunicilor. La aceeași adresă poți găsi și informații despre actele necesare vânzării-cumpărării. Dar și datele de contact ale topografilor din orașul Brad care pot să rezolve chestiunea legată de cadastru. “Noi oferim doar informații. Mai departe, cei care doresc să cumpere discută direct cu vânzătorii”, spune Elena Leah, referent cultural în Primăria Buceș.
Prețuri și prețuri
Dacă vrei să cumperi doar teren, oamenii locului știu că au fost situații în care un hectar s-a vândut cu 1.000 de lei. Pe când o casă zdravănă, cu teren îndestulător în jurul ei, s-a tranzacționat cu 18.000 de euro. Altele au fost mai ieftine, la 5.000 sau 10.000 de euro. Depinde cât teren au și dacă gospodăria mai dispune, sus, pe munte, de o suprafață de pădure. Prețurile variază și de locul în care se află casa. Gândiți-vă că satele de pe aici s-au cocoțat și la peste 1.100 de metri altitudine, luând în calcul că Buceșul este strașnic apărat de culmile Munților Vulcan. Altfel, case zdravene, din cărămidă arsă, cu țiglă pe acoperișuri și temelia din piatră. Pe aici, de-a lungul timpului, nu numai din creșterea animalelor și cultivarea pământului și-au câștigat oamenii pâinea, ci și din vărărit. Vreau să știu ce înseamnă. Este o tehnică moștenită de pe vremea dacilor. Arzi calcarul până îl transformi din piatră în var. Și mai e în partea asta de țară o carieră, la Cheia, unde s-a scos piatră pentru construcții. Ce să mai spui de aur. Au fost zeci de guri de mină, numai în satul Stănija, acum închise.
Ce vor să știe orășenii despre Buceș
Vreau să știu de la gazde câți oameni s-au interesat până acum de campania asta. Mi se spune că la Primărie sună în fiecare zi două-trei persoane, din toate colțurile țării, ba și din Belgia – aceasta fiind cea mai nouă veste în domeniu. Apropo de telefon – 0254/684.328 – este numărul la care vă răspunde Primăria din Buceș. Lumea întreabă, în primul rând, dacă drumurile sunt bune, dacă școala e bine dotată material, cum e vremea pe aici, vara și iarna, și dacă există curent electric în toate satele comunei. Cât privește rezultatul campaniei, acesta n-a întârziat să apară, pentru că până în prezent sunt șase familii stabilite aici. Cel mai bun exemplu este al unei familii din Republica Moldova, alții fiind din Constanța, Petroșani, Cluj sau Iași. Și ca să vă dați seama de radicala schimbare din viața oamenilor mutați aici, mi se mai spune că trei dintre familii au copii. Ba chiar una dintre familii are patru copii. Cei care au ales să trăiască în acest loc au vârste între 30 și 50 de ani.
Asfalt pe toate drumurile sătești
Mă întorc la chestiunea locativă, pentru că o mare problemă în România, în privința caselor și terenurilor din mediul rural, e legată fie de lipsa, fie de incompleta documentație a proprietății. Situația este cât de cât bună în Buceș, în sensul că unele case au actele în regulă, în timp ce la altele proprietarii mai au mult de lucru, până să le vândă. Cert e că în momentul de față opt case au dosarul complet. Deci ele pot fi vândute rapid. Hai să vedem starea drumurilor între cele șapte sate ale comunei – Buceș, Vâlcan, Dupăpiatră, Grohoțele, Mihăileni, Stănija și Tarnița. Asta înseamnă vreo 60 de kilometri de asfalt. Și nu doar date pe hârtie, pentru că am colindat o zi întreagă de la un sat la altul, așa că pot confirma existența asfaltului. Totul făcut din bani europeni. Ca și un alt proiect, recent încheiat – alimentarea cu apă, cu ajutorul captării unor izvoare. Plus amenajarea bazinelor pentru apă. Curent electric? Este în toate satele, este răspunsul oficial.
Copiii orășenilor, înscriși la școala comunală
Hai la școala comunală! Acolo unde se simte cel mai bine pulsul schimbărilor de ultimă oră din comună. Pentru că familiile care tocmai s-au mutat în Buceș și-au înscris copiii la cursuri într-o unitate de învățământ nesperat de bine pusă la punct. Are laborator de informatică, de pildă. Nu mai vorbesc de felul în care arată clădirea în ansamblul ei, recent renovată și cu mobilierul schimbat. Stau de vorbă cu directoarea școlii, Maximiliana Ștefan, care-mi spune că familia venită din Chișinău și-a înscris copilul în clasa a opta la Buceș. Dar mai e și familia cu patru copii, venită din Moldova noastră. Unul dintre copii a fost înscris la grădinița din comuna aceasta, alți doi micuți fiind înscriși în clasa a cincea, respectiv a șaptea. Al patrulea lor copil e și cel mai mic. Nou-veniții au fost înscriși în sistemul educativ din Buceș în actualul an școlar. Cel mai mult a durat în cazul copilului din Republica Moldova, până când a venit de acolo foaia lui matricolă. Cât privește copiii din România, părinții au făcut o cerere de mutare a copiilor lor într-o școală din altă localitate. Apoi școlile fac între ele schimbul de informații, cu privire la elevii respectivi. Cert este că în comuna Buceș, în privința școlii, sunt 173 de elevi, dintre care 127 sunt în clasele V-VIII. Numărul mic al copiilor din clasele primare arată cât de puțini sunt prichindeii care vin din urmă. Natalitate scăzută, remarcă directoarea școlii, adăugând că aici lucrează 21 de cadre didactice. Profesorii fac naveta, cei mai mulți din orașul Brad. “Copiii nou-veniți la noi s-au integrat imediat în colectiv. Chiar nu a fost nici o problemă”, ține să mă asigure directoarea.
Românca și italianul
O româncă și un italian, Irina și Mauritio. Și visul de a întemeia o casă și o familie în satul Stănija. Erau în pregătiri când i-am întâlnit. Ea e de-a locului, dar a lucrat mulți ani și-n Italia. El a avut afaceri în domeniul restaurantelor, ea este specializată în administrația publică. Până când au decis un alt drum al destinului lor. Tot ce trebuie să facă acum e să transforme casa bunicilor Irinei. Crestele semețe ale Vulcanului, impozante, în spatele casei, iar în față, nu departe, biserica satului, veche de câteva sute de ani, de patrimoniu. Și în jurul ei cimitirul. Femeia îmi spune că acolo sunt înmormântați înaintașii ei. Și că în acest sat și-a petrecut copilăria. “Cei mai frumoși ani din viața mea”, adăugând că, de cum au venit aici, de iarna trecută, toți vecinii au sărit să-i ajute. “Așa e lumea aici, așa sunt moții, au suflet mare”, iar cuvintele femeii sunt adâncite de zâmbetul larg și mai ales de strălucirea din ochi. Mauritio doar înțelege limba română, n-o vorbește încă, dar aprobă cele spuse de jumătatea lui. Au tras apă în casă, baia este gata, mai au de renovat, de făcut încă o cameră, bucătărie nouă, mobilă și apoi anexele. Pentru că vor crește animale, vor cultiva pământul. Au calculat că toate îmbunătățirile casei vor ajunge la vreo 30.000 de euro. Ce e bine, remarcă Irina, e că în sat încă mai sunt meșteri pe care să-i pui să-ți construiască toate anexele unei gospodării tradiționale. Cea mai mare bogăție de aici? – vreau să știu opinia lor. “Este legătura între oameni și pământ, care în Apuseni a existat întotdeauna. Și care nu trebuie să dispară”, conchide românca.
De la Petroșani în Apuseni
Trec dintr-un sat în altul, cu mașina, iar ghidul meu îmi arată case fără suflare, din loc în loc. Până când ajungem în cătunul Valea Tisei. Lăsăm mașina lângă un pod și o luăm pe jos, prin pădure, câțiva zeci de pași, ca să ajungem la o familie venită tocmai din Petroșani. Doi oameni la jumătatea vieții, ea din satul acesta, el născut în orașul Brad. Plecați cu mulți ani în urmă din aceste locuri, să-și câștige pâinea, acum reveniți definitiv. Aceasta este, pe scurt, povestea familiei Constantin. Anul trecut, în vară, s-a petrecut mutarea. Au început renovarea casei. El, minerul de ieri, se ocupă azi de grădina cu zarzavaturi, de livadă. “Avem apa trasă de la izvoare. Mai fac o cameră”, spune bărbatul ce planuri are în continuare. Soția lui e mulțumită de mașina de spălat, în funcțiune. Amândoi se văd peste zece sau douăzeci de ani fără mari investiții. Ce vor să păstreze, în schimb, e sănătatea. Atât, simplu, aud de la Ioan. Menționez că nu toți orășenii stabiliți în Buceș vor să aibă de-a face cu presa. Am discutat numai cu oamenii dispuși să-și rupă o clipă din timpul lor. Restul vor doar liniște. Pe care le-am respectat-o.
„Să fie oameni de omenie“
Dar ce părere au localnicii despre cei care vin aici? Tarnița este următorul sat în care mergem, la familia lui Ioan Bota. Dacă vrei să vezi cum te primesc moții, atunci pregătește-te mai întâi pentru un păhărel cu palincă și o bucată de slană cu ceapă, după care vine brânza, apoi vorbele. Aflu de la stăpânul casei că în satul acesta sunt 145 de case, dintre care 110 locuite. Am fost invitat în pridvorul casei, la masă. Casa e pe un munte, turma de oi pe muntele din fața noastră. La marginea pădurii. Mă uit la oi cu binoclul pe care mi-l dă gazda. Au și acolo, sus, pământ. Cultivi pământul, mai ales cartofi și ceapă, dar și roșii, crești animale. Asta poți să faci aici. Sau sculptezi lemnul, cum face Ioan. “Nu e bine ca satele noastre să rămână pustii. Dacă vin aici oameni de la oraș, bine fac. Să fie oameni de omenie și ne-om înțelege cu ei”, adaugă bărbatul.
Ultima oră – încă două familii au ales comuna Buceș
Există deja date care arată că, la nivelul României, în ultimii zece ani, mai mult de 500.000 de orășeni au ales să-și trăiască viața în mediul rural, cei mai mulți fiind tineri, conform Institutului Național de Statistică. Destinele pe care le-am întâlnit până acum sunt ale unor oameni plecați unde au văzut cu ochii, în căutarea unei alternative la betoanele citadine. Iată că de data asta, în cazul Buceșului, avem o comună care face apel la orășeni să vină aici. Campania demarată de Primărie începe să dea roade, iar edilul Traian Achim-Mărcuș mă anunță că în ultimele zile alte două familii au dat semnale clare că zona asta a devenit pentru ele o prioritate. “Știu că o familie din Arad va perfecta actele pentru o suprafață de teren în comuna noastră. Vor să amenajeze un punct turistic în satul Stănija”, se referă primarul la o cascadă din zonă. Altă familie, de data asta din SUA, vrea să dezvolte o fermă de vaci, pentru asta dorind să cumpere 20 de hectare de teren. “Este vorba tot despre români, dornici să se întoarcă în țară”, știe primarul. Oficialul mizează atât pe înmulțirea locuitorilor comunei, dar și pe investiții care pot fi dezvoltate de cei stabiliți în acest loc. “Turismul este șansa comunei noastre”, consideră el.
Locul în care a luptat Avram Iancu
Lucrurile pot fi privite și din altă perspectivă, istorică, dacă te gândești la riscul, aici, în Buceș, ca monumentele să rămână ale nimănui, în cazul în care satele s-ar transforma în năluci. Pe locurile acestea, ca și în alte părți din Apuseni, s-a aprins răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Și tot aici, mai precis în satul Dupăpiatră, a fost o mare bătălie, în timpul revoluției din 1848-1849, când moții conduși de Avram Iancu au dat o cumplită lovitură armatei ungurești a lui Hatvany. Tocmai de aceea, în fiecare an, în prima duminică a lui iulie, în satul Dupăpiatră, ca aducere aminte a trecutului, se desfășoară “întâlnirea moților cu istoria”, sărbătoare ajunsă deja la cea de-a 42-a ediție, creată de profesorul Viorel Vultural, pe care am avut ocazia să-l cunosc. Vorbește despre faptul că în ultimii 41 de ani a făcut tot ce-a putut ca istoria acestor locuri să nu se piardă. Acum, zice el, este rândul generațiilor viitoare să ducă mai departe această responsabilitate. Chiar dacă, opinez eu, în viitor nu doar urmașii moților vor locui în Buceș.
Irina – româncă, Mauritio – italian. Un cuplu care a ales să-și rescrie destinul în Munții Apuseni. foto dan gheorghe
